Originile fotbalului se afla undeva in urma cu peste 2000 de ani. In 2004, forul ce guverneaza acest sport la nivel mondial FIFA (Federation Internationale de Football Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de nastere al fotbalului. In jurul anului 200 i.e.n. chinezii jucau un sport asemanator numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungandu-se la sportul practicat astazi.
In primavara anului 2001, FIFA informa ca peste 240 de milioane de oameni joaca regulat fotbal, in peste 200 de tari de pe intreg globul. Regulile sale simple si echipamentul redus si ieftin, necesar practicarii fotbalului au contribuit, fara indoiala, la cresterea popularitatii sale. In multe zone ale lumii, fotbalul naste pasiuni enorme si joaca un rol foarte important in viata fanilor, a comunitatilor locale si chiar a natiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut in multe tari drept: sportul rege.
Natura jocului
Fotbalul se joaca dupa un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate in continuare:
Doua echipe de cate 11 jucatori fiecare incearca sa loveasca o minge rotunda (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce in poarta adversa. Echipa care inscrie mai multe goluri pana la finalul jocului este declarata castigatoare; daca ambele echipe au marcat acelasi numar de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentata de interzicerea atingerii intentionate a mingii cu mana in timpul jocului (exceptie fac portarii). Singura data cand jucatorul se poate folosi de maini este atunci cand arunca de la margine (executa un aut). In rest, jucatorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a directiona mingea.
Cel mai bun fotbalist al anului 2009
Jucatorii se pot apropia de poarta adversa astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii intre coechipieri; si prin sutarea acesteia spre poarta. Jucatorii adversi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.
Jocul se opreste doar in momentul in care mingea paraseste cu intreaga circumferinta o linie ce marcheaza terenul (fie pe pamant, fie in aer) sau cand arbitrul fluiera. Jocul se reia prin diferite metode, analizate in continuare.
De obicei, intr-un meci disputat la un nivel profesionist se inscriu putine goluri. De exemplu, in prima divizie engleza (Premier League), in sezonul 2004-2005, s-au marcat, in medie, 2,57 de goluri pe meci. In plus, 88% din jocuri s-au incheiat cu mai putin de 4 goluri marcate. Dar doar 8% din partidele disputate s-au terminat fara gol marcat.
Tactici
Legile jocului nu impun o alta pozitie ocupata in teren de vreun jucator, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au aparut o serie de pozitii specifice. Acestea sunt:
* fundas - jucator specializat in prevenirea incercarilor de a marca ale adversarilor;
* mijlocasul - jucator care organizeaza jocul ofensiv al echipei si ofera pase decisive atacantilor; totodata el ajuta aparatorii, incercand sa opreasca atacurile adverse inca de la inceput;
* atacantul - jucator al carui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste pozitii sunt impartite la randul lor, dupa timpul petrecut de un jucator intr-o anumita parte a terenului de joc. De exemplu, exista fundasi centrali, sau mijlocasi stanga.
Dupa cum am mai spus, aceste pozitii nu sunt restrictionate de reguli, iar fotbalistii sunt liberi sa-si schimbe pozitiile in timpul jocului. Acest lucru se aplica si portarilor, care desi in marea majoritate a timpului se afla in preajma portii proprii, pot participa oricand la jocul ofensiv al echipei. Cele mai intalnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucatorilor pe teren se numeste asezare tactica. Exemple de asezari tactice: 4-4-2 (4 fundasi, 4 mijlocasi, 2 atacanti); 4-5-1.
Stabilirea asezarii tehnico-tactice a echipei intra in subordinea antrenorului. plop
Regulile jocului
Istorie si evolutie
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului XIX pentru a standardiza regulile unei mari varietati de jocuri asemanatoare, jucate in scolile din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemanatoare cu cele de astazi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge, in 1848, la o intalnire a reprezentantilor mai multor colegii: Colegiul Eton, scoala Harrow, scoala de Rugby, Colegiul Winchester si scoala Shrewsbury. Dar ele erau departe de a fi niste reguli universale. In anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de scoli sau universitati, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din fosti elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat fiinta in 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federatiei de Fotbal Sheffield & Hallamshire, in 1867. In 1862, John Charles Thring de la scoala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la infiintarea Federatiei de Fotbal (FA) in 1863, care s-a intrunit pentru prima data in dimineata zilei de 26 Octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura scoala ce a fost reprezentata la aceasta intrunire a fost scoala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de intalnire al Federatiei pentru inca 5 intrevederi, intre Octombrie si Decembrie. In timpul acestora a luat nastere primul set cuprinzator de reguli. La ultima intalnire, primul trezorier al FA, care era reprezentantul Blackheath si-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la intalnirea precedenta, a doua reguli de baza: prima era cea care permitea alergarea cu mingea in maini si a doua, posibilitatea impiedicarii adversarului prin lovirea sa in „fluierul piciorului, prin tragere, sau prin tinere”. Alte cluburi englezesti de rugby au urmat exemplul si nu s-au inscris in FA. Dar in 1871, ele au format Federatia de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi ramase in FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley au ratificat primele 14 reguli ale jocului. In ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat sa joace dupa propriile-i reguli, pana in anii 1870.
Astazi regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB). Aceasta a luat fiinta in 1886 dupa o intalnire a Federatiei Engleze de Fotbal, a Federatiei Scotiene de Fotbal, a Federatiei Galeze de Fotbal si a Federatiei Irlandeze de Fotbal in Manchester.
Prima liga de fotbal a fost creata in Anglia, in 1888 de presedintele clubului Aston Villa, William McGregor. Formatul initial continea 12 echipe din centrul si nordul Angliei.
Federatia Internationala de Fotbal FIFA, s-a format la Paris in 1904, iar reprezentantii sai au hotarat sa adopte regulile create de IFAB. Popularitatea crescanda a jocului a condus la unirea reprezentantilor celor doua federatii (FIFA si IFAB). Astazi, conducerea acestora este formata din 4 reprezentanti FIFA si cate 1 reprezentant al fiecarei federatii britanice.
Aplicabilitatea regulilor
Legile principale ale jocului sunt in numar de 17. Aceleasi legi se aplica la toate nivele fotbalistice, chiar daca prefata regulamentului permite federatiilor nationale sa modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe langa cele 17 legi, numeroase alte decizii si directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi gasite pe site-ul oficial al FIFA.
Jucatori si echipament
Fiecare echipa este alcatuita din maxim 11 jucatori (excluzand rezervele), dintre care unul trebuie sa fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucatori acceptat intr-o echipa este de 7. Exista o varietate de pozitii in care jucatorii sunt amplasati de catre un antrenor/manager, acestea nefiind prevazute in regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipa trebuie sa desemneze un portar. Acesta este singurul caruia i se permite sa atinga mingea cu mainile. Totusi, nici el nu are voie sa faca acest lucru in afara suprafetei de pedeapsa (careul de 16 metri) din fata portii sale.
Echipamentul de baza al jucatorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi (jambiere) si aparatoare. Jucatorilor le este interzis sa poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucator (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit numar de jucatori pot fi schimbati in timpul unui joc. Numarul maxim de inlocuiri, in meciurile internationale si la nivel de ligi nationale, este de 3. La alte nivele acest numar poate varia. Motivele cele mai intalnite ce cauzeaza o schimbare sunt accidentarile, oboseala, schimbarile tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucator inlocuit nu poate reintra in joc.
Oficiali
Un joc este condus de un arbitru. Acesta detine "intreaga autoritate de a pune in aplicare Legile Jocului, in concordanta cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale si indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenti (popular denumiti tusieri). In jocurile disputate la cel mai inalt nivel exista si un al patrulea oficial. Acesta il poate inlocui pe arbitru in cazul in care acesta se afla in imposibilitatea de a mai conduce meciul.
Lungimea terenului de joc, in cadrul meciurilor oficiale trebuie sa fie cuprinsa intre 100-110 m, iar latimea, intre 64-75m.
In lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, in timp ce in latime (unde se afla portile), acestea sunt reprezentate de liniile de poarta. Pe fiecare linie de poarta, la cele 2 capete ale terenului, se gaseste cate o poarta. Latimea acesteia trebuie sa masoare 7,32m si inaltimea, 2,44m. In spatele portii se fixeaza plasa portii, desi aceasta nu este obligatorie prin regulament.
In fata fiecarei porti se afla o suprafata a terenului, denumita suprafata de pedeapsa (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Aceasta suprafata este formata din: linia de poarta; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poarta (la 16,5 m distanta de bara portii) si inainteaza 16,5 m in interiorul terenului; linia ce uneste ce le 2 linii anterior explicate. Aceasta suprafata indeplineste mai multe functii. Cea mai importanta este aceea de a delimita locul pana la care portarul poate juca mingea cu mana. Deasemenea, un eventual fault al unui aparator asupra unui atacant advers in aceasta suprafata se va penaliza, de obicei, cu o lovitura libera directa, cunoscuta sub numele de lovitura de pedeapsa (penalty).
Un meci obisnuit de fotbal este alcatuit din 2 perioade de timp (reprize) de cate 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este de obicei de 15 minute.
Prelungirile
Arbitrul este cel care cronometreaza meciul. El trebuie sa aproximeze cat timp se pierde cu schimbarile, cu asistenta medicala oferita jucatorilor accidentati, cu avertizarea si eliminarea jucatorilor, cu tragerile de timp, etc. Cand exista astfel de evenimente, arbitrul hotaraste prelungirea reprizei; durata cu care se prelungeste ramane la latitudinea arbitrului si doar el stabileste cand fluiera incheierea reprizei. Nu exista alti oficiali care sa cronometreze meciul, desi arbitri asistenti pot purta ceasuri, iar la nevoie il pot ajuta pe "central". In meciurile la care exista si arbitru de rezerva, acesta este instiintat de arbitru cu cate minute se va prelungi meciul, iar el indica jucatorilor si spectatorilor numarul de minute, ridicand o tabela pe care sta scris acest numar.
Reprizele de prelungiri si loviturile de departajare
In unele competitii, daca meciul se incheie la egalitate, se joaca inca 2 reprize de prelungiri, de cate 15 minute fiecare. Daca ti dupa acestea scorul ramane egal, se executa lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa invingatoare. Golurile inscrise din aceste penalty-uri nu se iau in considerare la rezultatul final.
In competitiile in care se joaca doua manse (fiecare tur presupune ca echipele sa joace 2 meciuri intre ele) se poate utiliza asa-numita regula a golului marcat in deplasare in cazul in care echipele se afla la egalitate pe totalul celor doua manse. In cazul in care echipele sunt egale si la numarul de goluri marcate in deplasare, exista 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se considera incheiate la egalitate si se disputa un nou meci (rejucare).
Golul de aur si golul de argint
La sfarsitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei invingatoare prin executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci este foarte neplacut pentru orice club.
Metodele au constat in incheierea jocului in prelungiri, mai devreme de cele 30 de minute obisnuite. Fie cand se marcheaza primul gol (gol de aur), fie la sfarsitul primei reprize de prelungiri, in cazul in care una dintre echipe are in acel moment avantaj pe tabela de scor (gol de argint). Aceste experimente au fost retrase destul de repede.
Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar golul de argint la Campionatul European din 2004 (Portugalia).
]Faultul si comportamentul nesportiv
Faultul se produce in momentul in care un jucator comite o fapta nesportiva citata de Regulamentul de fotbal, in timp ce mingea se afla in joc. Ele se regasesc in Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hentul (jucarea mingii cu mana), tragerea unui adversar, impingerea unui adversar, etc., se pedepsesc cu lovitura libera directa sau lovitura de la 11 metri (daca "infractiunea" se produce in careul de 16 metri). Celelalte se pedepsesc cu lovitura libera indirecta.
Comportamentul nesportiv poate aparea oricand, atat la jucatorii aflati pe gazon, cat si la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi impotriva spiritului jocului si se pedepsesc cu cartonas galben sau cu cartonas rosu (eliminare).
In ultimul timp, in fotbalul profesionist a aparut o noua problema: simularea. Aceasta consta in caderea unui jucator cu scopul de a obtine o lovitura libera (eventual un penalty), chiar daca nu a existat in prealabil contact intre el si jucatorul advers (presupus ca ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitri, simularea este acum considerata "gest nesportiv" si este sanctionata cu cartonas galben.
Avantajul
Avantajul presupune ca arbitrul sa permita continuarea jocului (sa nu-l opreasca) chiar daca la un moment dat se produce o "infractiune" impotriva unei echipe. Acest lucru se intampla doar daca acea echipa poate beneficia de nesanctionarea greselii adversarului. Daca nu se profita de avantajul lasat, arbitrul poate reveni asupra deciziei si poate intoarce faza la momentul initial, acordand lovitura libera. Timpul scurs intre acordarea avantajului si revenirea la faza premergatoare nu poate depasi 4-5 secunde.
Chiar daca se utilizeaza aceasta clauza a avantajului, la prima intrerupere a jocului, arbitrul poate sanctiona (daca este necesar) jucatorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).
Ofsaidul
Pentru detalii, vezi: Ofsaidul (fotbal).
Legea ofsaidului limiteaza posibilitatea atacantilor de a se pozitiona atat in fata mingii (mai aproape de linia portii), cat si in fata penultimului jucator advers. Adesea se spune ca aceasta regula a fost creata pentru a evita ca jucatorii sa astepte mingea intr-un singur loc, cat mai aproape de poarta adversa (popular vorbind, "sa stea la pomana"). Dar in realitate, legea este similara celei din rugby. Detaliile si aplicarea acestei legi sunt complexe si de multe ori ea naste controverse.
Foruri conducatoare
Forul international, recunoscut, ce guverneaza fotbalul (si jocurile asociate acestuia, cum ar fi futsal si fotbal pe plaja este FIFA (Federation Internationale de Football Association). Cartierul general al FIFA se afla la Zurich, Elvetia.
FIFA este impartita in sase confederatii regionale. Acestea sunt:
* Asia: AFC (Asian Football Confederation)
* Africa: CAF (Confederation of African Football)
* America de Nord, Centrala si Caraibe: CONCACAF (Confederation of North, Central American and Caribbean Association Football)
* Europa: UEFA (Union of European Football Associations)
* Oceania: OFC (Oceania Football Confederation)
* America de Sud: CONMEBOL (South American Football Confederation)
Numeroasele federatii nationale se afla sub jurisdictia acestora. Ele sunt afiliate atat la FIFA, cat si la confederatia corespunzatoare continentului din care provin.
Competitii internationale majore
Competitii internationale globale
Cea mai mare competitie internationala in fotbal este Campionatul Mondial de Fotbal, organizat de FIFA. Aceasta competitie se desfasoara o data la 4 ani. Peste 190 de echipe nationale participa in turneele de calificare cu scopul de a obtine un loc la turneul final. Acesta este alcatuit in acest moment din 32 de echipe (numarul lor a crescut de la 24 in 1998) si se desfasoara pe parcursul a patru saptamani. Urmatorul Campionat Mondial va avea loc in 2010, in Africa de Sud.
La Olimpiada de vara, inca din 1900, se desfasoara un turneu de fotbal, cu o singura exceptie: Jocurile Olimpice din 1932, disputate la Los Angeles. La inceput participau amatorii, dar din 1984 au fost acceptati si profesionistii, cu cateva restrictii ce fac ca tarile sa nu poata sa trimita cele mai puternice loturi. In acest moment, turneul Olimpic masculin este disputat de jucatori sub 23 de ani, fiind permis un numar redus de jucatori mai in varsta; in consecinta, competitia nu este considerata ca avand aceeasi importanta precum Campionatul Mondial. Turneul feminin a aparut in 1996; diferit de cel masculin, la acesta sunt prezente cele mai puternice loturi ale echipelor nationale, fara restrictii de varsta. Asadar, este considerat a avea acelasi prestigiu ca si Campionatul Mondial de Fotbal Feminin (FIFA Women's World Cup).
Pentru barbati cu siguranta este sportul rege. Daca nu ne uitam la vreun meci atunci sigur jucam o partida cu prietenii.
RăspundețiȘtergere