Tendinte toamna iarna 2010: tinute in stilul anilor '70


   Daca influenta anilor '70 s-a facut pana acum resimtita mai ales in hairstyle si machiaj, in sezonul de toamna-iarna 2010 ea intra puternic si in domeniul vestimentar, in colectiile unor mari case precum Chloe, Rochas, Balmain sau Salvatore Ferragamo.

Inspiratia din moda anilor '70 este vizibila in primul rand la nivelul volumelor - unde predomina formele conice sau supradimensionate - si la nivelul cromaticii. Aceasta din urma se desfasoara pe doua directii: pe de-o parte avem nuantele temperate, inspirate de cromatica pamantului si a naturii; pe de alta parte, avem nuantele vii si combinatiile tari de culori, cu o vadita nota exotica.

Apropierea de natura caracteristica perioadei se reflecta si in folosirea unor materiale precum matasea, bumbacul, sifonul, muselina si tricotul. Acestea se alatura materialelor inovatoare din fibre sintetice - vascoza, poliester satinat, matase de vascoza, lycra, spandex -, mai ales in crearea senzualelor tinute disco sau de seara.

Colectia Balmain de toamna-iarna 2010 ne propune o interpretare moderna a vestimentatiei disco din acea perioada, in care predomina auriul, texturile stralucitoare si detaliile rock-chic. Auriul este folosit in directie disco si in colectia Rochas, unde se alatura senzualelor decolteuri in V, specifice acestei decade.

O interpretare moderna a vestimentatiei anilor '70, de aceasta data in registru casual-smart, o gasim in colectiile Chloe, 3.1 Phillip Lim, Gucci, Salvatore Ferragamo si Roberto Cavalli. Aceasta interpretare mizeaza in primul rand pe anumite piese vestimentare caracteristice perioadei: salopetele lejere, vestele, pantalonii si fustele lungi conice - cu talia inalta -, bluzele si rochiile cu gulerul rasfrant sau camasile cu jabou/funda la gat. Iar apoi pe anumite accesorii, cum ar fi curelele subtiri sau supradimensionate din piele, accesoriile aurii proeminente, margelele cu mai multe siraguri sau colierele lungi cu pandantiv.

Pentru o tinuta office in ton cu tendintele acelor vremuri ne putem inspira din colectiile Aquascutum, Chloe sau Rochas. Acestea pun in prim plan gulerele si manecile incretite ori bufante, fustele maxi si camasile bufante din materiale fine - purtate la pantaloni evazati cu talia inalta. Aditional putem adauga un blazer din brocart sau catifea, o jacheta de tip smoching sau un cardigan de diverse lungimi.

In ceea ce priveste rochiile de seara in stilul anilor '70, acestea se caracterizeaza prin croielile stramte in partea de sus si drapate sau unduitoare in partea de jos. Fie ca au decolteuri adanci in V si decupaje inalte, sau corsete bogate si maneci bufante, acestea se remarca aproape intotdeauna prin texturile elegante cu fir lucios.

Nu in ultimul rand, un look in stilul anilor '70 este definit prin accesoriile folosite. Inafara bratarilor, margelelor, cerceilor si inelelor masive, caracteristice pentru acei ani sunt si incaltarile cu talpa din lemn (printre care originalii saboti), cele cu talpa ortopedica, cizmele inalte si pantofii cu toc patrat. De asemenea, pentru un look in ton cu moda acelor ani putem folosi gentile incapatoare din piele sau material textil (bogat imprimate), precum si posetele-plic cu bareta subtire de umar.
Fascinanti si plini de contraste, anii '70 ne ofera in aceasta toamna o multime de variante pentru a fi stilate si in pas cu moda.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu